DURÉRE, dureri, s.f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ♢ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea.
Sursa: DEX '98
DURÉRE s. 1. (Olt. și Munt.) dor, (înv.) duroare. (~ de dinți.) 2. v. chin. 3. v. tortură. 4. v. întristare. 5. v. tristețe.
Sursa: Sinonime
Durere ≠ bucurie, plăcere
Sursa: Antonime
durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri
Sursa: Dicționar ortografic
DURÉR//E ~i f. Suferință fizică sau morală intensă; chin. ~ de cap. ~ sufletească. /v. a durea
Sursa: NODEX
a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.
Sursa: Argou
a-l durea la bascheți / la patină expr. (adol.) v. a-l durea în bigă.
Sursa: Argou
DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ♢ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ♢ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere.
Sursa: DEX '98
DUREÁ vb. 1. a chinui, a ține. (Mă ~ o măsea.) 2. v. întrista.
Sursa: Sinonime
dureá vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 sg. și pl. doáră; part. durút
Sursa: Dicționar ortografic
A DURÉA pers. 3 doáre tranz. 1) A produce o suferință fizică. Rana doare. Îl doare mâna. 2) fig. A produce o suferință morală. Mă doare sufletul. ♢ A atinge pe cineva unde îl doare a jigni pe cineva cu/sau fără intenție premeditată. /<lat. dolere
Sursa: NODEX
dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s.f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s.f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere).
Sursa: DER
IARBĂ-DE-DURÉRI s. v. coada-cocoșului.
Sursa: Sinonime
Copyright © 2004-2012 DEX online.
Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note.