a (nu) avea față (de cineva) expr. a (nu) fi partenerul potrivit al cuiva (în dragoste, în afaceri etc.)
Sursa: Argou
a (nu) avea față (de ceva) expr. a (nu) fi competent într-un domeniu de activitate; a (nu) se ridica la nivelul unei slujbe, funcții etc.
Sursa: Argou
a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuite tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută
Sursa: Argou
a avea o față de drum de țară expr. a fi ridat
Sursa: Argou
a băga în față expr. (deț.) a acoperi adevăratul vinovat dând vina pe altcineva.
Sursa: Argou
a da cărțile pe față expr. 1. a dezvălui adevărul. 2. a discuta deschis.
Sursa: Argou
a da dos la față expr. 1. a pleca pe furiș. 2. a da înapoi în fața unor dificultăți.
Sursa: Argou
a face fețe-fețe expr. 1. a-și schimba subit fizionomia, culoarea feței. 2. a se simți foarte încurcat; a se tulbura, a se zăpăci.
Sursa: Argou
a fi față expr. 1. a fi prost. 2. a fi răuvoitor.
Sursa: Argou
a fi față de pernă expr. v. a fi față.
Sursa: Argou
a fi mai scumpă ața decât fața expr. (d. un lucru) a fi obținut cu un efort mai mare decât merită.
Sursa: Argou
a fi taler cu două fețe expr. a fi ipocrit / fățarnic.
Sursa: Argou
a-i cădea falca / fața expr. a fi surprins / uluit.
Sursa: Argou
a-și da arama pe față expr. a-și dezvălui adevăratul caracter.
Sursa: Argou
BUSUIOCUL-FÉTELOR s. v. calomfir.
Sursa: Sinonime
CINSTEA-FÉTEI s. v. rușinea-fetei.
Sursa: Sinonime
dă-te-n fața mea! expr. (cart.) joacă cu mine!
Sursa: Argou
de când era bunica fată expr. v. de când Adam Babadam.
Sursa: Argou
din față / părți expr. 1. deloc. 2. nimic.
Sursa: Argou
din spate liceu, din față muzeu expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă, expresia este folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar care are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără decât este în realitate.
Sursa: Argou
din spate regină, din față ruină expr. v. din spate liceu, din față muzeu.
Sursa: Argou
DRAGOSTEA-FÉTEI s. v. silur.
Sursa: Sinonime
FATA-MÁRE s. v. lebăda.
Sursa: Sinonime
FATA-PĂDÚRII s. v. mama-pădurii.
Sursa: Sinonime
FÁTĂ, fete, s.f. 1. Persoană de sex feminin, nemăritată. ♢ Fată în casă = fată (tânără) angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrână = fată trecută de vârsta de măritat și care a rămas necăsătorită. ♦ Fecioară, virgină. 2. (În raport cu părinții) Fiică. – Lat. feta.
Sursa: DEX '98
FÁTĂ s. 1. copilă, (înv. și reg.) pruncă. (Un grup de ~ete.) 2. v. fecioară. 3. v. fiică.
Sursa: Sinonime
fátă s. f., g.-d. art. fétei; pl. féte
Sursa: Dicționar ortografic
FÁTĂ féte f. 1) Persoană de sex feminin de la naștere până la căsătorie; duduie; domnișoară. ♢ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodărești. Părul-fetei plantă de pădure, ce crește prin crăpăturile stâncilor. Rușinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispune în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roșie-închisă. Fata-cu-cobiliță denumire populară a constelației Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinții săi; fiică. ♢ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta
Sursa: NODEX
fátă (féte), s.f. – 1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelației Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Pușcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toți cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu vițel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 și 6 sînt însoțite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s.m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s.m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); fetește, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s.n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s.f. (feciorie; virginitate); fetișcană, s.f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiță, s.f. (copilă).
Sursa: DER
fată, fete s.f. (eufem., înv.) prostituată.
Sursa: Argou
fată bună expr. (peior.) tânără care poate fi sedusă ușor.
Sursa: Argou
FAȚA-MÂȚEI s. v. sugel alb, tapoșnic, urzică moarță.
Sursa: Sinonime
FÁȚĂ, fețe, s.f. I. 1. Partea anterioară a capului omului și a unor animale; chip, figură. ♢ Loc. adj. Din față = care se află înainte. De față = care se află prezent; care aparține prezentului. ♢ Loc. adv. În față = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din față = dinainte. De față = în prezența cuiva. Pe față = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Față în față = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ♢ Loc. prep. În fața (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fața = dinaintea (cuiva sau a ceva). De față cu... = în prezența... Față cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce privește; b) pentru; c) având în vedere. ♢ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) față = (în superstiții) a-i merge (cuiva) bine. A fi de față = a fi prezent, a asista. A scăpa cu fața curată = a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă. A face față (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) față (sau față în față) = a confrunta; a compara. A (se) da pe față = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-și întoarce fața (de la...) = a nu mai vrea să știe de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din față = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două fețe = om ipocrit, fățarnic. A-i prinde (pe cineva) la față = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feței (I 1); mină, fizionomie. ♢ Expr. A schimba (sau a face) fețe(-fețe) = a) a-și schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, rușine etc.); b) a se simți foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situații neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-și schimba reflexele, culorile. A prinde față = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc și a unor animale. Au căzut cu fața la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om” sau „pământeană”) Om. 4. Persoană, personaj. Fețe simandicoase. ♢ Față bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafețele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafață (în special a pământului, a apei). ♢ Expr. La fața locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfățișare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii și mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ♢ Expr. A-i ieși (unei pânze, unei stofe) fața (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ♢ Expr. A da față (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei țesături (în opoziție cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Față de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Față de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. și pop.) Pagină. 8. Fațadă. 9. (În sintagma) Fața dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).
Sursa: DEX '98
FÁȚĂ s. 1. v. obraz. 2. figură, fizionomie, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 3. obraz, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fízionomie. 5. v. persoană. 6. v. avers. 7. v. recto. 8. v. pagină. 9. v. fațadă. 10. acoperitoare, învelitoare. (~ la un fotoliu.) 11. față de masă = (înv. și reg.) masă, peșchir, pânzătură, (reg.) măsai, mesală, mesanică, (Ban. și Transilv.) măsar, măsăriță, (Ban.) măsărnică, (Transilv. și Maram.) măsoaie. (O ~ de in.) 12. v. înfățișare. 13. învelitoare, (prin Transilv. și Maram.) sac, (prin Transilv.) tăbuieț. (~ de pernă.) 14. v. suprafață.
Sursa: Sinonime
FÁȚĂ s. v. culoare, masă, personaj, vopsea.
Sursa: Sinonime
Față ≠ spate
Sursa: Antonime
fáță s. f., g.-d. art. féței; pl. féțe
Sursa: Dicționar ortografic
FÁȚ//Ă féțe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părți; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ♢ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafețele plane ale unui corp geometric. Fețele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ♢ A-și pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feței] /<lat. facies
Sursa: NODEX
fáță (fețe), s.f. – 1. Chip. – 2. Figură. – 3. Persoană, individ. – 4. Aspect, înfățișare. – 5. Frunte, parte superioară. – 6. Suprafață, parte superioară. – 7. Cuvertură (husă; învelitoare; cuvertură de pat; față de masă; față de pernă). – 8. La țesături partea de pe față. – 9. Avers. – 10. Pagină a unei file. – 11. Loc expus la soare, solariu. 12. Loc expus la vînt. – Față de. – Față’n față. – De față. – În față. – Pe față. – Mr., megl. față, istr. fǫte. Lat. făcia în loc de făcies (Diez, I, 166; Pușcariu 589; Candrea-Dens., 565; REW 3130; Philippide, II, 641; DAR); cf. alb. fakje, it. faccia, prov. facha, fr. face, sp. faz, haz, port. face, ngr. φάτσα. Sensul de „persoană” ar putea fi un calc după gr. πρόσωπον (Sandfeld 37). Der. făța, vb. (Trans., a se coace farfuriile la foc); fățoaie, s.f. (Maram., față de masă); fățos, adj. (frumos); feție, s.f. (solariu, loc însorit); fățare, s.f. (față de masă; suprafața ariei; înv., ipocrizie), cu suf. -are (după DAR, ultimul sens s-ar explica printr-unul intermediar, de „mască”); fățări, vb. (înv., a se dovedi părtinitor și nedrept; înv., a disimula); fățărie, s.f. (înv., părtinire; înv., ipocrizie), ambele cuvinte ce par de origine cultă (sec. XVII), fără circulație populară; fățarnic, adj. (înv., părtinitor; ipocrit); fățărnicie, s.f. (ipocrizie); fățărnicește, adv. (în mod ipocrit); fățărnici, vb. (înv., a se arăta părtinitor; înv., a disimula); fățiș, adv. (înv., de față; în mod public; în mod deschis, sincer); înfățișa (var. fățișa), vb. (a prezenta; a expune, a explica, a reprezenta; a compărea; refl., a se arăta); (în)fățișat, adv. (de față; în mod public); înfățișetor, adj. (care prezintă; care reprezintă); înfăța, vb. (a pune sau a schimba fața de pernă sau fața de masă); desfăța, vb. (a scoate fața de pernă sau de masă); fățui, vb. (a egala, a netezi; a peria, a pili, a cizela; a pălmui), pentru al cărui ultim sens cf. fr. taloche „drișcă, fățuitoare” și „palmă, lovitură”; fățuitor, s.m. (fățuitoare); fățuitoare, s.f. (perie, drișcă); feți, vb. (a tăia lemnul în formă pătrată). Der. neol. fațadă, din fr. façade încrucișat cu față; fațetă, s.f. (aspect), din fr. facette, cu aceeași încrucișare. Cf. sb. faca „față”, pol. dial și rut. facka „palmă” (Candrea, Elemente, 407; după Berneker 277, din ven. fazza), rut. facernyi „ipocrit” (Candrea, Elemente, 407; Miklosich, Wander., 14).
Sursa: DER
față, fețe s.f. 1. individ. 2. persoană răuvoitoare.
Sursa: Argou
fáță de loc. prep.
Sursa: Dicționar ortografic
față de pernă expr. v. față (1).
Sursa: Argou
față de pește congelat expr. persoană palidă.
Sursa: Argou
față palidă expr. v. față (1).
Sursa: Argou
FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naște, a face pui. – Lat. fetare.
Sursa: DEX '98
FĂTÁ vb. a face, a naște, (prin Transilv.) a pui. (Vaca a ~ un vițel.)
Sursa: Sinonime
fătá vb., ind. prez. 3 sg. fátă
Sursa: Dicționar ortografic
A FĂTÁ pers. 3 fátă tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare
Sursa: NODEX
fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetâ, piem. fe (în sicil. și abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s.f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s.n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s.n. (acțiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s.f. (care fată; organ genital al vacii).
Sursa: DER
în fáța loc. prep.
Sursa: Dicționar ortografic
în fáță loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic
PĂRUL-FÉTEI s. v. părul-maicii-domnului.
Sursa: Sinonime
PERCICA-FÉTEI s. v. părul-fetei.
Sursa: Sinonime
rușínea-fételor (bot.) s. f.
Sursa: Dicționar ortografic
Schimbárea la Fáță s. pr. f.
Sursa: Dicționar ortografic
STEAUA-FÉTEI s. v. steluță.
Sursa: Sinonime
STELUȚA-FÉTEI s. v. răcovină.
Sursa: Sinonime
UMERII FÉȚEI s. pl. v. pomeți, umerii obrajilor.
Sursa: Sinonime
Copyright © 2004-2012 DEX online.
Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note.