GÉNIU, genii, s.n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ♢ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.
Sursa: DEX '98
Geniu ≠ mediocritate, imbecil, nebunie
Sursa: Antonime
géniu s. n. [-niu pron. -niu], art. géniul; pl. génii, art. géniile (sil. -ni-i-)
Sursa: Dicționar ortografic
GÉNI//U1 ~i m. 1) Totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care oferă unei persoane calități creatoare deosebite. ♢ De ~ genial. 2) Persoană care posedă asemenea aptitudini. 3) Ansamblu de trăsături distinctive care formează esența unui lucru sau a unei ființe. ~ul creației populare. 4) mil.: Trupe de ~ trupe specializate în executarea unor lucrări tehnice (poduri, fortificații etc.). /<lat. genius, fr. génie
Sursa: NODEX
GÉNI//U2 ~i m. mit. Ființă supranaturală care se crede că influențează asupra destinului cuiva; spirit protector. /lat. genius, fr. génie
Sursa: NODEX
géniu (génii), s.n. – 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare a omului. – 2. Spirit protector, duh. Lat. genium (sec. XIX). – Der. genial, adj., din fr.; ingeniu, s.n., din lat. ingenium; ingenios, adj., din fr. ingénieux.
Sursa: DER
GÉNIU1 s.n. I. 1. Talent, dispoziție naturală, capacitate de creație excepțională, rezultat al dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană care are asemenea calități. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, ființă supranaturală (bună sau rea) care în credințele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. génie].
Sursa: DN
GÉNIU2 s.n. Specialitate militară, armă care se ocupă cu lucrări de fortificații, cu construirea de poduri etc.; trupele care fac parte din această armă. [Pron. -niu. / < fr. génie, cf. it. genio].
Sursa: DN
GÉNIU s. n. I. 1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată. 2. caracter specific. II. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. génie)
Sursa: MDN
Geniul Carpaților expr. (iron.) poreclă dată în timpul vieții lui Nicolae Ceaușescu.
Sursa: Argou
Copyright © 2004-2012 DEX online.
Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note.