DEX online - Dicţionar explicativ al limbii române
Flexiuni|Abrevieri 

JALUZEÁ, jaluzele, s.f. (De obicei la pl.) Un fel de stor alcătuit din lamele subțiri de lemn, de aluminiu, de material plastic etc., așezate paralel și orizontal pe două chingi sau lănțișoare în așa fel încât, atunci când sunt trase în jos, să împiedice pătrunderea luminii în încăperi; persiană. – După fr. jalousie.
Sursa: DEX '98

JALUZEÁ s. persiană, rulou, stor, (rar) roletă. (Fereastră cu ~ele.)
Sursa: Sinonime

jaluzeá s. f., art. jaluzeáua, g.-d. art. jaluzélei; pl. jaluzéle
Sursa: Dicționar ortografic

JALUZ//EÁ ~éle f. Stor confecționat din șipci subțiri de lemn, metal sau plastic, dispuse paralel pe două chingi verticale, în așa fel încât să poată fi strâns sau desfăcut la necesitate. [Art. jaluzeaua] /<fr. jalousie
Sursa: NODEX

JALUZÉA s.f. (De obicei la pl.) Stor confecționat din șipci așezate în așa fel încât să se poată strânge sau desface după trebuință. [Pl. -ele, -zii. / < fr. jalousie].
Sursa: DN

JALUZÉA s. f. (pl.) 1. stor din șipci care se pot strânge sau desface după trebuință. 2. dispozitiv montat în fața lentilei unui proiector pentru reducerea fluxului luminos. (< fr. jalousie)
Sursa: MDN