OM, oameni, s.m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ♢ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ♢ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.
Sursa: DEX '98
OM s. 1. v. persoană. 2. ființă, persoană. (~ iubit.) 3. (fig.) inimă. (I-a fermecat pe toți ~.) 4. cap, individ, ins, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de știință v. cercetător; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pământean. (Grăia: fericit ~!) 9. bărbat. (Femei și oameni.)
Sursa: Sinonime
OM s. v. bărbat, soț.
Sursa: Sinonime
Om ≠ neom
Sursa: Antonime
om s. m., pl. oámeni
Sursa: Dicționar ortografic
OM oámeni m. 1) Ființă socială înzestrată cu rațiune și cu vorbire articulată, capabilă să-și confecționeze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăiește. ~ onest. ~ în vârstă. ♢ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omenește. ~ ca toți oamenii om normal, care nu se deosebește de alții. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoană care reprezintă puterea de stat. ~ de știință savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educație bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situație; a aranja (pe cineva) în viață. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminți; b) a deveni bogat; a îmbogăți; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calități morale și intelectuale. ♢ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un ~ și jumătate (a fi) înzestrat cu calități (morale) excepționale. A fi din oameni a-și trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-și atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de sex masculin; bărbat. 4) Persoană de sex masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț; bărbat. 5) Persoană de încredere. ♢ A avea ~ul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ♢ ~ domnesc slujbaș însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelația boreală Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo
Sursa: NODEX
om (oámeni), s.m. – 1. Ființă superioară care gîndește. – 2. Bărbat, adult. – 3. Soț. – 4. Lucrător. – 5. (Pl.) Persoană de vază, de seamă. – Mr. om, oamini, megl. (u)om, oamini, istr. om, ǫmiri. Lat. homo, pl. homines (Diez, I, 425; Pușcariu 1220; Candrea-Dens., 1280; REW 4170), cf. vegl. yomno, it. uomo, log. ómine, v. prov. om, fr. homme, sp. hombre, port. homem; pentru formarea pl., cf. calabr. ǫmu, uomini. Cuvînt general (ALR, I, 188). Der. omenesc, adj. (uman, de om; decent; de țară); omenește, adv. (ca oamenii; decent; țărănește); înomeni, vb. refl. (a se incarna); omeni, vb. (a trata cuviincios; a ospăta; a invita, a primi bine); omenie, s.f. (urbanitate, curtoazie; bunătate, caritate), cf. Densusianu, GS, II, 6; omenire, s.f. (lume; umanitate); omenos, adj. (amabil, politicos); neomenos, adj. (inuman, nepoliticos); neomenie, s.f. (fără omenie); omoaie, s.f. (femeie cu apucături bărbătești); ometeu, s.m. (uriaș); omușor, s.m. și n. (pitic; uvulă), în Munt. și Dobr. (ALR, I, 33), cu semantism balcanic (alb. njer „om”, njerith „uvulă”; bg. măž „om”, măžec „uvulă”). Der. neol. omucidere, s.f. (omor), după lat. homicidium; uman, adj. (omenesc); neuman (var. inuman), adj.; umanism, s.n. din fr. humanisme; humanist, s.m., din fr. humaniste; umanitate, s.f., din fr. humanité; supraom, s.m., traducere a germ. Uebermensch, cuvînt forțat la Nietzsche, prin intermediul fr. surhomme; supraomenesc, adj. (peste puterea omenească). – Din rom. provine săs. omenin „a trata”.
Sursa: DER
-OM Element secund de compunere savantă cu semnificația „tumoare”, „tumefacție”. [< fr. -ome, it. -ome, cf. gr. -oma].
Sursa: DN
-ÓM1 suf. „tumoare”. (< fr. -ome, cf. gr. -oma)
Sursa: MDN
OM2(O)- elem. „umăr”. (< fr. om/o/-, cf. gr. omos)
Sursa: MDN
OM, oámeni s.m. ~ (Ieșit din uz, în sint.) Om al muncii = Angajat, salariat, slujbaș.
Sursa: Neoficial
a-l face (pe cineva) om expr. a contribui la realizarea cuiva în viață.
Sursa: Argou
care va să zică loc. conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic
ÓMUL s. art. v. hercule.
Sursa: Sinonime
óm-zi s. f., pl. om-zile
Sursa: Dicționar ortografic
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
Sursa: Dicționar ortografic
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
Sursa: DEX '98
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.
Sursa: Sinonime
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor
Sursa: Dicționar ortografic
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ♢ Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
Sursa: NODEX
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
Sursa: NODEX
Copyright © 2004-2012 DEX online.
Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note.