DEX online - Dicţionar explicativ al limbii române
Flexiuni|Abrevieri 

RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scăpa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reuși, a nu izbuti într-o împrejurare, a da greș. ♦ Refl. A nu reuși să se afirme sau să realizeze ceva la nivelul posibilităților sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declanșată. – Din fr. rater.
Sursa: DEX '98

RATÁ vb. v. pierde.
Sursa: Sinonime

ratá vb., ind. prez. 1 sg. ratéz, 3 sg. și pl. rateáză
Sursa: Dicționar ortografic

A RAT//Á ~éz 1. tranz. (ocazii) A nu folosi la timp. 2. intranz. (despre arme) A nu lua foc (după apăsarea pe trăgaci). /<fr. rater
Sursa: NODEX

A SE RAT//Á mă ~éz intranz. rar (despre persoane) A nu izbuti să se realizeze prin crearea unor valori reale; a suferi un eșec; a eșua. /<fr. rater
Sursa: NODEX

RATÁ vb. I. 1. tr. A scăpa, a pierde o ocazie, a da greș. ♦ A nu reuși, a nu izbuti în ceva. 2. intr. (Despre explozibile, arme de foc) A nu lua foc. [< fr. rater].
Sursa: DN

RATÁ vb. I. tr. a pierde o ocazie, a nu reuși, a da greș. II. intr. (despre explozibile, arme de foc, proiectile) a nu lua foc. (< fr. rater)
Sursa: MDN

RATÁ, ratéz, vb. I. 2. ♦ (Joc. sport.) Tranz. și intranz. A eșua în încercarea de a realiza din poziții favorabile un punct, un gol etc. pe parcursul meciului, datorită impreciziei tehnice, a stării de oboseală, a dezechilibrării, a grabei, a emoției etc.
Sursa: Neoficial

a da la boboci / la rațe expr. a vomita, a vărsa.
Sursa: Argou

a se băga ca rața-n muci expr. (adol. vulg.) v. a se băga ca musca-n curul calului.
Sursa: Argou

RÁTĂ, rate, s.f. 1. Cotă, parte eșalonată care urmează a fi vărsată sau distribuită, la un termen dinainte fixat, în contul unei datorii sau al unei obligații. ♢ Loc. adj. și adv. În rate = cu plata eșalonată în tranșe (egale). 2. (Ec. pol.; în sintagmele) Rata dobânzii = raportul procentual dintre dobândă și suma împrumutată. Rată a finanțării interne = raportul dintre sursele de autofinanțare și valoarea investiției. – Din germ. Rate.
Sursa: DEX '98

RÁTĂ s. 1. (rar) tranșă, (pop.) câști, (înv.) soroc. (A restituit suma în două ~.) 2. (FIN.) procent. (~ a scontului, a dobânzii.) 3. v. curs.
Sursa: Sinonime

rátă s. f., pl. ráte
Sursa: Dicționar ortografic

RÁT//Ă ĕ f. Cotă dintr-o datorie care urmează să fie achitată eșalonat. A restitui o sumă în ~ e. /
Sursa: NODEX

rátă (ráte), s.f. – Termen, soroc, parte dintr-o sumă care se plătește în mai multe rînduri. Germ. Rate (Candrea), cf. it. rata › ngr. ράτα (Meyer, Neugr. St., IV, 75).
Sursa: DER

RÁTĂ s.f. 1. Fiecare dintre părțile în care se eșalonează o sumă de bani sau o obligație de altă natură pentru a fi achitată sau distribuită treptat la anumite termene. 2. Raport (procentual), procent (al scontului, al dobânzii etc.). ♦ Rata plusvalorii = raportul dintre plusvaloare și capitalul variabil; rata profitului = raportul dintre plusvaloare și întregul capital avansat. [Pl. -te. / < germ. Rate].
Sursa: DN

RÁTĂ s. f. 1. fiecare dintre părțile în care se eșalonează o datorie sau o altă obligație pentru a fi achitată sau distribuită treptat, la anumite termene. 2. raport, procent (al contului, al dobânzii etc.). ♦ a plusvalorii = raportul dintre plusvaloare și capacitalul variabil; ♦ a profitului = raportul dintre plusvaloare și întregul capital avansat. (< germ. Rate)
Sursa: MDN

RATĂ DE ASIGURÁRE s. v. primă de asigurare.
Sursa: Sinonime

RÁȚĂ, rațe, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări domestice și sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas).Rață sălbatică = strămoșul celor mai multe rațe domestice, foarte asemănătoare cu acestea și apreciată pentru carnea ei gustoasă (Anas platyrhynchos). Rață domestică = denumire dată multiplelor varietăți provenite prin domesticirea raței sălbatice și deosebite între ele prin culoarea penajului, forma corpului, calitățile productive etc. ♢ Expr. (A merge, a se mișca, a umbla) ca o rață = (a merge etc.) cu mersul legănat, greoi. 2. Urinal. 3. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Cf. alb. r o s ë, scr. r a c a.
Sursa: DEX '98

RÁȚĂ s. v. ploscă, urinar.
Sursa: Sinonime

ráță s. f., g.-d. art. ráței; pl. ráțe
Sursa: Dicționar ortografic

RÁȚ//Ă1 ~e f. 1) Pasăre înotătoare, de talie medie, cu cioc lat, rotunjit la vârf, cu picioare scurte și palmate și cu penaj divers colorat. ~ domestică. ~ sălbatică. ♢ A umbla (sau a merge) ca o ~ (sau ca ~a) a merge legănat. 2) Carne de astfel de pasăre. ~ friptă. / cf. alb. rosë, sb. raca
Sursa: NODEX

RÁȚĂ2 f. art. 1) Dans popular executat de perechi, cu pași legănați. 2) Melodie după care se execută acest dans. /cf. alb. rosë, sb. raca
Sursa: NODEX

ráță (ráțe), s.f. – Pasăre inotătoare cu ciocul lat și turtit. – Mr. rosă. Sl. (sb., slov. raca, bg. rĕca, sb. race), cf. alb. rosë (› mr.) mag. réce (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 310; Conev 54). Der. din dacă (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, II, 16) sau din alb. (Philippide, II, 730) este improbabilă. – Der. rățoi, s.m. (masculul raței); rățoi, vb. refl. (a se răsti la cineva, a ridica vocea; a se făli, a face pe); rățoială, s.f. (umflare în pene, lăudăroșenie).
Sursa: DER

RAȚĂ MÍCĂ s. v. sarselă.
Sursa: Sinonime

ráță sălbátică s. f. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic

RÂȚĂ s. v. literă, slovă.
Sursa: Sinonime

râță, râțe, s.f. (înv.) numele literei „r” din alfabetul chirilic; literă, slovă, buche; (ironic) învățătură.
Sursa: DAR

Comentariu: A optsprezecea literă a alfabetului chirilic. - tavi

URZICA-RÁȚEI s. v. măcrișul, calului, ștevie.
Sursa: Sinonime