URÁT1, uraturi, s.n. Urare. – V. ura2.
Sursa: DEX '98
URÁT2, urați, s.m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
Sursa: DEX '98
URÁT s. v. urare.
Sursa: Sinonime
urát (urare) s. n., pl. uráturi
Sursa: Dicționar ortografic
urát (chim.) s. m., pl. uráți
Sursa: Dicționar ortografic
URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].
Sursa: DN
URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)
Sursa: MDN
a face urât expr. 1. a se comporta ca un nebun, a da semne de sminteală. 2. a face scandal.
Sursa: Argou
a-și face de urât expr. a avea un comportament supărător.
Sursa: Argou
URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.
Sursa: DEX '98
URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)
Sursa: Sinonime
URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.
Sursa: Sinonime
urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. și pl. ureáză
Sursa: Dicționar ortografic
A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea plugușorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu plugușorul; a hăi. /<lat. orare
Sursa: NODEX
urá (-réz, át), vb. – 1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s.f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s.n. (felicitare); urător, s.m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s.f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s.f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt.
Sursa: DER
URÁ2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)
Sursa: MDN
URẤT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ♢ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S.n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ♢ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ♢ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.
Sursa: DEX '98
URÂT adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.
Sursa: Sinonime
URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. și fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleș, (Mold.) balcâz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, urâțit, (reg.) stropșit, zgâmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.
Sursa: Sinonime
URÂT s. v. aversiune, dezgust, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, scârbă, silă.
Sursa: Sinonime
Urât ≠ arătos, chipeș, drag, frumos
Sursa: Antonime
urât s. n.
Sursa: Dicționar ortografic
URÂT1 adv. Într-un mod neplăcut; displăcut. ♢ A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dușmănie. /v. a (se) urî
Sursa: NODEX
URÂT2 n. 1) Stare a omului care se plictisește; depresiune sufletească ușoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală. ♢ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i ține cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispoziția cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipează lipsa frumuseții și a armoniei. /v. a (se) urî
Sursa: NODEX
URÂ//T3 ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival Care este neplăcut la înfățișare; lipsit de frumusețe și armonie. ♢ ~ de mama focului nespus de urât. 2) Care este contrar bunei-cuviințe; necuviincios. Maniere ~te. 3) (despre vreme sau despre fenomene atmosferice) Care nu este prielnic; nefavorabil. /v. a (se) urî
Sursa: NODEX
URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ♢ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).
Sursa: DEX '98
URÎ vb. 1. v. dușmăni. 2. v. plictisi.
Sursa: Sinonime
A (se) urî ≠ a (se) îndrăgi, a (se) iubi
Sursa: Antonime
urî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, imperf. 3 sg. urá; conj. prez. 3 sg. și pl. uráscă
Sursa: Dicționar ortografic
A URÎ́ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etc.) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din dușmănie). ♢ ~ de moarte a dușmăni cumplit. /<lat. horrire
Sursa: NODEX
A SE URÎ́ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relații de dușmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ♢ A i ~ cu viața a nu mai dori să trăiască. /<lat. horrire
Sursa: NODEX
urî (-rắsc, -ît), vb. – 1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură, s.f. (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), s.f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoșenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăște); urîți, vb. (a sluți); urîțenie, s.f. (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409).
Sursa: DER
Copyright © 2004-2012 DEX online.
Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note.